Minciunele,minciunele.

Trebuie sa mesteresc o minciuna si nu-mi vine.Ma simt (inca) aiurea cand spun minciuni.Habar n-am de ce pentru ca,de cele mai multe ori,eu chiar nu consider ca fac un lucru rau.Da,chiar asa,nu mi se pare ca infaptuiesc o mare crima.Poate ca daca ar fi vorba de o minciuna care mai tarziu ar putea sa influenteze intr-un fel puternic negativ o anumita persoana m-as gandi de 2 ori dar de cele mai multe ori,fie ca evit sa spun adevarul,sau evit o parte a lui sau pur si simplu spun o poveste care nu are legatura cu realitatea,toata lumea este mai fericita.De ce sa ma ma ascund dupa deget,nu fac parte din categoria celor care sustin sus si tare ca prefera adevarul crud in locul unei minciuni,chiar de loc si cred ca cei care spun asta sunt niste mari mincinosi.Eu prefer sa traiesc intr-o realitate frumos construita alaturi de oameni care sunt constant mintiti dar fericiti.Parca viata e prea scurta sa ne-o petrecem asudandu-ne fruntea impartind dreptatea si adevarul in stanga si-n dreapta in conditiile in care oricum viata nu este nici dreapta si de multe ori,realizezi ca nici adevarata nu este.
Si daca stau mai bine sa ma gandesc eu nu m-as putea numi chiar mincinoasa,mai degraba optimista.Pai,nu cu asta se ocupa un optimist?Sa vada doar partea plina a paharului,sa minta si sa se minta ca defapt partea aia goala nu exista sau nu conteaza?Parca asa ceva.Poate totusi ma insel,dar prefer sa ma mint in continuare. :)
Cum era?A,sunt frumoasa,desteapta si am un viitor promitator in fata.Pai da,asta zic toti psihologii sa facem dimineata cand ne trezim si ne uitam in oglinda,ca cica ajuta la confortul psihic dar nu cred ca toata lumea corespunde descrierii deci,cum spuneam si eu,hai sa ne mintim frumos ca sa nu fim tristi.Si daca ai destula imaginatie,cum am eu,se pare :) poti chiar sa-ti cladesti un vis,un castel efemer si in fiecare zi mai adaugi o poveste noua.