Cateva zile si incepe alergatura aia bezmetica de'i zice sesiune.Eu in continuare visez.Ma gandesc frecvent cum ar fi fost viata mea daca as fi ales altceva.Oare era mai bine?Oare mai ajungeam in aceiasi pozitie de om plangacios care isi doreste altceva de la viata?Tin minte si acum unul dintre primele laboratoare din anul 1,profesoara se chinuia sa ne explice ceva,dintre colegi unii pareau absorbiti de "profunzimea materiei",altii intretineau atmosfera cu ceva suste...ma rog,intelegeti,o atmosfera tipica de circ pe care o mai intalnesc inca frecvent pe la cursuri si alte stagii.Dar sa revin la ideea principala,de ce mi'a ramas acel laborator in mod special in minte,pai pentru ca in tot vacarmul ala eu imi puneam aceiasi intrebare,o ora si 40 de minute in cap imi rasuna aceiasi intrebare "Ce naiba caut eu aici?".Ulterior mi'am zis ca ar trebui sa acomodez ca doar asta mi'am dorit si gargaunii din cap ar face bine sa dispara.M'am luat cu examene,cu frica primelor examene,defap, la care n'am reusit sa fac nimic bun dar m'am adancit in continuare in credinta ca asta era ceea ce trebuia sa fac.Au trecut insa anii,au sporit si esecurile,frustrarea de sine iar dorinta de eliberare a devenit din ce in ce mai puternica.M'am mai amagit cateodata ca,in fond,urmeaza sa practic o meserie nobila(pe naiba!),una dintre cele mai frumoase din cate exista(aici trebuie sa recunosc ca asa este) dar niciodata n'am putut sa scap de stigmatul mediocritatii.

Intrebarea "Ce caut eu aici?" s'a schimbat si a devenit "Ce o sa fac eu dupa?".Daca pana acum m'am putut ascunde sub nesiguranta si imaturitatea celor 18-19 anisori acum nu mai pot face la fel.In zilele mele bune ma cuprinde un avant si'mi spun cum o sa fac nenumarate,cum o sa aleg ceva ce ma va caracteriza si'o sa fiu "za best" iar in zilele mele proaste imi spun ca,defapt in zilele mele bune urmaream himere,ca viata e ceva mai dura si mai lipsita de culoare decat imi place mie sa cred si imi revine in cap obsesiva intrebare "Da' eu ce ma faaaccc?".

Frecvent ma simt lipsita de viziune asupra vietii,in timp ce altii isi fauresc vise si isi construiesc palate eu imi pun intrebari fara logica si ce este si mai grav,fara raspuns.Ma simt goala,fara planuri,doar cu un noian de vise greu realizabile si fara un punct clar si fix la care sa vreau sa ajung.Nu ma simt omul lucrurilor definite si uneori ma intreb daca din intrebari se poate construi o cariera.