Relatia parinte-copil.

De foarte multe ori stau si ma intreb daca s-a inventat ceva pe lumea asta mai defectuos si mai imbarligat.Apoi tot eu imi raspund,probabil ca nu.Eu,decat sa vorbesc cu ai mei parinti,fie mama fie tata,mai bine fac bungee-jumping legata de o ata de papiota,jur...si nu exagerez.Sa explic:parintii mei sunt o specie rara de dinozauri venita din paleolitic.Eu,la fel de rara dar din era contemporana.Ei fiind obisnuiti cu vremurile grele si obligati sa (NU) se adapteze si-au dezvoltat tot felul de arme secrete,de exemplu tepi ascutiti si imbibati intr-un soi de venin,aparent acesti tepi nu sunt vizibil dar,pe campul de lupta,exact cand te astepti mai putin ei isi scot la iveala tepii si te paralizeaza.Exemplu concret,ei spun "Ti-am spus,cat timp stai in casa mea,faci ca mine!" si atunci,eu paralizez.Tot un mecanism "adaptativ" poate fi considerata si teasta groasa si impenetrabila,oricat de mult as incerca sa le explic ceva pur si simplu ideea respectiva nu o sa patrunda,deloc,nicaieri,nicicum.Pe langa toate astea nu trebuie sa uit de avantajul anilor si experientei iar toate adunate,ii desemneaza,pe buna dreptate ca fiind monstrii sacrii ai teritoriului ocupat.
Eu,pe de alta parte,cum ziceam specie rara de asemenea dar una de...tantar,extrem de firava,usor de suprimat.Avantaje,inafara de zumzaitul puternic si obositor care da frecvent durere de cap,nu posed.Poate doar faptul ca fiind usurica ma strecor facil prin usi inchise.Dar,cum ziceam de cele mai multe ori cele mai multe batalii sunt castigate de cealalta parte.
Nu ma astept ca vreodata specia rara de dinozauri si firava tantarica sa ajunga la un consens,am impresia ca asa este in legea firii,chit ca-mi place sau nu.